Budapesta II

   Zilele trecute am primit cadou de la sotul meu, Costi, o excursie de o zi la Budapesta . M-am bucurat pentru  faptul ca mergeam cu el. El nu a mai fost la Budapesta pana acum.

          Asa incat, sambata, 13 septembrie, ne-am imbarcat in autocar, impreuna cu inca 40 de persoane, fosti colegi de-ai lui Costi. Ghid ne-a fost un profesor de istorie de la Liceul "Gojdu" din Oradea si el absolvent al aceluias Liceu "Gojdu" ca si noi.

          Am pornit la ora 7,00 din fata Bisericii cu Luna. Se anunta o zi mohorata, nori negri - nu ploua inca. Iesim din oras si pe partea dreapta zaresc fosta zona industriala, in ruine. Priveliste dezolanta. Mai departe, spre Vama, noua zona industriala care ocupa fostele gradini si terenuri agricole.

          Trecem de Vama. Ghidul isi intra in rol, dand cateva date despre geografia si istoria Ungariei,astfel:  

                                                Noi, in Piata Eroilor                                      

1.   Vite albe cu coarne foarte mari, specifice zonei Hortobagyi

 2. Catedrala Sf. Stefan, construita in mai multe etape, are mai multe sali ce comunica intre ele. Frumos si bogat ornamentate. Gazduieste mana Sf. Stefan.

 3. Interiorul Catedralei Sf. Strefan. Sala centrala

 4. Racla ce contine mana Sf. Stefan

 5. Una din statuile intruchipand leii de pe Podul cu lanturi

 6. Vedere de la unul din debarcadere, cu un vapor de croaziera. In fundal, dealul Gellert cu Citadella.

7. Palatul Parlamentului, plan apropiat

8. Podul Margareta, vazut  de pe vapor. Podul are trei capete, unul ducand pe insula Margareta

8. Dealul Gellert. Partea de sud cu grote si cu Baile termale

9. Marea Sala a Sporturilor (sub forma de balena), unde in acest an (2014) a avut loc Campionatul European de gimnastica

 10. Ruinele Cetatii (citadella)

 11. Funicularul ce urca Dealul Gellert (un fel de tramvai)

 12.Dunarea. Detaliu de pe Dealul Gellert

Piata Eroilor

Asteptand vaporul la debarcader

 

                   

 Ungaria are o suprafata de 93.000 km patrati si o populatie de 10 milioane de locuitori. Ca forme de relief este o campie, plana,  inaltimea cea mai mare avand-o muntii Matra, in Nordul tarii,  de sub 1000 m . Ca popor, ungurii sunt urmasii hunilor lui Arpad (955), care au facut expeditii in intreaga Europa in scop de jaf.

          
           S-au stabilit in Campia Panonica, cand in urma cu 1000 de ani ei au acceptat crestinismul de rit occidental, prin recunoasterea papei. In  1366 Ludovic cel Mare (fiul lui Carol Robert de Anjou impune ca nobil sa fie doar cine este de rit catolic. Astfel, romanii din Transilvania  au fost declasificati din ncauza faptului ca erau ortodocsi.

           In  secolul XIX, Revolutia de la 1848, aduce transformari liberal burgheze..Dualismul - impartirea teritoriului - cu capitala la Viena si Budapesta.. Imparatul Franz Jozef devine si rege al Ungariei. Apare o competitie intre Viena si Budapesta, pe plan edilitar. Dupa Razboiul I Mondial, fostul imperiu Austro-Ungar se divide, formandu-se noile state nationale. Astfel, Transilvania revine Romaniei.

            La data de 03.08.1919, soldatul roman (oltean), Iordan, printr-un act de mare curaj, atarna opinca (romaneasca) pe cladirea Parlamentului din Budapesta.

            Dupa cel de al II-lea Razboi Mondial, Ungaria cade sub influenta sovietica. Dupa presedentia lui Janos Kadar, in Ungaria domneste un comunism lejer. In prezent guverneaza economia de piata.

            In drumul nostru spre Budapesta, am trecut prin localitatea Puspokladany, unde in timpul razboiului a existat un lagar pentru romanii din Transilvania. (Despre acest lucru nu s-a spus nicaieri, nimic, si nu au fost despagubiti in niciun fel acesti romani).

            Mai departe, am trecut prin zona Hortobagy, zona mlastinoasa, cu vegetatie umeda, arie protejata. Aici casele au fost facute din pamant batut si acoperite cu stuf (materiale ce se gasesc din belsug in zona).

            In localitatea Kenderes, pe o strada laterala cu sensul de mers, se afla un castel, ce i-a apartinut si unde s-a nascut, Horthy.

            Orasul Budapesta s-a constituit in anul 1873, odata cu unificarea a trei orase: Buda, la Vestul Dunarii, Pesta la Est si Obuda, la Nord. Buda a suferit de pe urma invaziei tatarilor in sec.XIII. Pesta era locuita de populatie germanica.

Budapesta este una din capitalele Europei, care este strabatuta de fluviul Dunarea, avand astfel o buna pozitie strategica, la fel si pozitia de pe Cetatea de pe dealul Gellert.

            Podul cu lanturi,  (are 375 m lungime si 16 m latime) a fost proiectat si construit de aceiasi echipa ce a realizat Turnul Eiffel din Paris. Ca sponsor a fost un anume Szecsenyi si un roman, baronul Gheorghe Sina, numele lor fiind trecut pe placuta podului. Podul are cate doua statui cu lei la fiecare capat.

            Piata Eroilor , cu grupul statuar, a fost construit in 1896, la comemorarea a 1000 de ani de la sosirea maghiarilor in Bazinul Carpatic. Este inclus in Patrimoniul UNESCO. Aici gasim si Muzeul de Arta si Galeria de Arta.

            Castelul Huniazilor, copie in miniatura a Castelului lui Iancu de Hunedoara si turnul principal, care se aseamana cu turnul din Cetatea Sighisoarei.

            Bazilica Sf. Stefan, (primul rege al Ungariei), este cea mai mare din Budapesta. Poate gazdui 8500 de oameni. Are multe incaperi, adaugate ulterior constructiei initiale.  Gazduieste mana dreapta mumificata a Sf.Stefan. Este construita in stil neorenascentist.

            Opera din Budapesta, construita intre 1875-1884, pentru marcarea a 1000 de ani,de prezenta a ungurilor aici. Este construita in stil neorenascentist si decorat cu 7 kg de aur, cu sute de statui si picturi.

            Marea Sinagoga, cea mai frumoasa din lume si cea mai mare din Europa (in lume a doua, dupa cea din New York). A fost construita intre 1844-1859, dupa planurile lui Ludwig Forster.

            Cladirea Parlamentului, recent renovata, construita in stil neogotic. Acum asteapta noi locatari (este de vanzare).

            Palatul Regal  a fost ridicat de regele Bela al IV-lea, in secolul XIII. A fost distrus in 1686, cand armata habsburgica l-a eliberat de otomani. A fost reconstruit in sec.XVIII. Adaposteste Muzeul de Istorie al Budapestei, Galeria Nationala a Ungariei, Muzeul de Arta Contemporana.

            Bastionul Pescarilor, situat pe dealul Gellert, este construit in stil neoromanic, a avut un rol strategic, fiind deasupra Dunarii, de unde se puteau observa vapoarele, ori corabiile ce treceau pe Dunare. Se presupune ca a avut si un rol de Vama..

            Dealul Gellert si zona aceea de colina, se deosebeste cu mult de celelalte zone ale orasului (in Pesta). Strazile sunt inguste, serpuite si in panta. Casele sunt vile familiale, cochete, inconjurate de multe vegetatie. Trebuie sa fi fost zona rezidentiala, locuita de oameni de conditie medie.

            Toate cele ce le-am redat mai sus, au fost strabatute la pas, cu autocarul ori cu vaporul.

             Ce a adus nou aceasta excursie fata de cea precedenta, de acum un an? Mult mai multe date despre cele vizitate ceea ce ne-a apropiat mai mult de adevarul istoric.

Zilele Tincanilor

     Ziua tincanilor

                   In fiecare vara (de 14 ani incoace) se sarbatoreste, la sfarsitul lunii iulie, ziua comunei Tinca.
                   Festivitatea a inceput la ora 11,00, la Primaria din Tinca, unde invitatii de onoare (parlamentari, presedintele Consiliului Juetean Bihor, consilieri judeteni, primarul unei comune din Ungaria, comuna infratita cu Tinca, alti invitati) au fost primti de catre primarul comunei, inginer Teodor Coste.

                  Festivitatile au continuat apoi   in fata bisericii ortodoxe din Tinca, a monumentului eroilor, unde  s-a savarsit o slujba religioasa, oficiata de preotul paroh Ninel Iancu, de preotul din satul Girisul Negru si din satul Rapa, sate apartinatoare comunei Tinca .

                   Dupa aceasta, domnul primar, inginer Coste Teodor, a facut o scurta prezentare a realizarilor si planuri de viitor. A amintit ca comuna Tinca este atestata documentar de 676 ani.

                   In continuare au fost acordate diplome de recunostinta familiilor care au implinit 50 de ani de casatorie.

                   In prezenta oficialitatilor venite de la Oradea si de la Parlament, cat si a unui numeros public, ansamblul folcloric din comuna Tulca a prezentat un program de dansuri populare. Dupa aceasta, programul a continuat in lunca Crisului, langa Baile Tinca.

                   Acolo, pe scena amenajata intre niste copaci seculari, cu umbra deasa, au evoluat mai multe ansambluri folclorice, printre care "Ardeleanca" din Tulca, "Martisorul" din Avram Iancu,Grupul vocal al Scolii de Arta "Francisc Hubic" din Oradea, laureati ai Festivalului folcloric "Mostenitorii".., dintre care am remarcat un baietel de 9  ani, cu o voce frumoasa pe nume Octavian Blaga, dar si interpreti consacrati: Florica Ruja, Antoanela Ferche Butiu, Ciprian Zopota, Florica Zaha si altii..Au fost si invitati din Banat: Traian Jurchelea, Nicu Novac, Claudia Ionas, Florin Ionas Generalul.
                   Seara a sustinut un recital Delia Matache. Sarbatoarea s-a incheiat la miezul noptii, cu un foc de artificii.
                   Atmosfera din Lunca Crisului a fost de mare sarbatoare. De la mare distanta se auzea muzica. Locul era impanzit de sute de masini. Jos, in vale, era plin de tarabe, de unde iesea fum si miros de mici si gratare. Chiar spre malul apei, erau instalate ceaune, unde se pregatea nelipsitul "bogracs". De jur- impreurul vadului erau amplasate corturi cu mese si banci. Pentru distractia copiilor, si nu numai, au fost aduse  un carusel, topogan gonflabil, un trenulet pe sine, masinute electrice si alte jocuri, dar si tot felul de jucarii expuse pe tarabe. Nu au lipsit nici vata de zahar si  pop cornul.

                  A fost lume multa, de diferite conditii: unii au venit pentru programul artistic, altii pentru o mancare mai deosebita, unii erau din Tinca, dar multi din alte comune, sau chiar din alte judete apropiate. Cu totii, cred ca, au dorit sa uite pentru o zi de greutatile vietii. Unii au lasat bani multi (pentru ca nimic nu a fost ieftin), iar altii au plecat cu bani multi.

ciudanovita

            Cine, oare, nu-si doreste macar odata in viata sa redevina copil? Dar acest lucru nu-i este posibil nimanui. Noua, celor care am ajuns la varsta la care avem copii si nepoti, noua, spuneam, ne-au ramas amintirile din copilarie. Pot  sa spun ca mie mi s-a sters din memorie o parte din viata pe care am trait-o in primii ani de scoala, undeva in Banat, la Ciudanovita (de unde am plecat in 1963)

            Navigand pe internet in cautarea de date referitoare la Ciudanovita, am studiat o serie de materiale, publicate pe diferite cai, de diferite persoane. Asta s-a intamplat prin ianuarie-februarie 2014. Mi-aduc aminte ca plangeam, uitand-ma la imaginile din Ciudanovita. (Poate nu stiati - Ciudanovita in limba sarba inseamna un loc minunat). Uitandu-ma la imagini, m-a cuprins nostalgia. Incet-incet, si cu ajutorul nemijlocit al mamei (care mai traieste si este perfect lucida),am reusit sa-mi reamintesc o serie de aspecte din acea perioada. De la inceput, mi-a atras atentia un nume cunoscut: Benoni Todica. Mama mi-a confirmat ca da, am avut un coleg si vecin, si chiar prieten cu fratele meu, cu acest nume. Mai multe zile am incercat sa dau de adresa lui. Intr-un final, mi-am luat inima in dinti si i-am scris un mesaj, dandu-i cateva date de identificare. Nu mica mi-a fost mirarea, cand am primit raspuns. Inceputul a fost  facut. Dupa aceasta, Benoni mi-a trimis nenumarate materiale, prin care m-a ajutat sa-mi recapat amintirile. Printre acestea, am gasit un nume, al unei doamne Cornelia Chifu, si ea copilarise tot in Ciudanovita. L-am intrebat pe Benoni daca nu cumva aceasta doamna este una si aceiasi persoana cu fosta noastra colega si cea mai buna prietena de-a mea, Cornelia Turlea.

           Mare mi-a fost bucuria cand mi-a confirmat acest lucru. L-am rugat sa ma puna in legatura cu ea. Dupa putin timp, i-am scris primul mesaj, plin de emotii . Cand mi-a raspuns, am plans de bucurie. Mi-am regasit prietena, de care ma despartisem in urma cu 50 de ani. Treptat, amintirile au inceput sa revina. Eram nespus de bucuroasa.
          Am gasit printre poze cateva din acea perioada, poze cu fostii colegi de clasa, cu prieteni si vecini. Incercam sa-i recunosc, dar in zadar. Doar pe Neli Turlea a fost imposibil sa o uit.
         Am purtat pe internet corespondenta zilnica cu Neli, astfel ca in cateva luni, am reusit sa reluam o prietenie veche ce a fost intrerupta timp de 50 de ani. Am stabilit ca sa ne intalnim la noi acasa. Am invitat-o impreuna cu sotul, la un picnic cu ocazia zilei de 1 Mai.
        Asadar, in ziua de 1 Mai, dis de dimineata, am pregatit un cort in livada, gratarul, lemnele, berea si palinca puse la rece, carnea si micii pregatiti si multe altele, toate pentru a primi oaspeti de seama, oaspeti dragi veniti de la Timisoara. Am stabilit sa ii asteptam pe traseu. Dotati cu un buchet de flori si o "cerere cu dop", adica cu o sticla cu palinca, legata cu tricolor, am stat la intrarea in orasul Salonta. Dupa putin timp au sosit oaspetii.
        Cu multe emotii, cu lacrimi in ochi, am fugit in intampinarea lui Neli. Este foarte adevarat ca au trecut 50 de ani de la despartirea noastra, dar in acele momente timpul s-a comprimat si am avut impresia ca doar ieri ne-am despartit. Abia ne-am desfacut din imbratisare pentru a ne prezenta sotii. Dupa aceasta, am venit acasa la noi unde ne astepta mama. In tot acest timp, fiica mea Raluca a fost pe post de fotoreporter.
        Timpul s-a scurs pe nesimtite, prin fum de gratare si mici, navigand printre amintiri. Trebuie  sa multumesc sotului meu Costi si , de asemenea, sotului lui Neli, Ilie, pentru increderea pe care au avut-o in noi, in  prietenia noastra si pentru sprijinul pe care ni l-au acordat, ca intalnirea noastra sa aiba loc. Am depanat amintiri pana noaptea tarziu si am continuat si a doua zi.
         In concluzie, intalnirea a fost foarte frumoasa. Mi-am imbogatit trecutul cu multe amintiri.
         Corespondenta noastra a continuat pe internet. Am ajuns sa ne cunoastem mai bine, sa ne dorim sa ne mai vedem. Am stabilit ca acest lucru sa se intample in luna iulie, luna in care este ziua de nastere a lui Neli, a lui Ilie,a fiicei si ginerelui lor, motiv in plus de a sarbatori.
        Dupa pregatiri serioase, inarmati cu flori si cadouri, am pornit la drum, impreuna cu sotul, fiica mea Raluca si nepotelul Sergiu. Dupa un drum presarat cu stropi de ploaie, am ajuns la Timisoara, unde la intrare, ne astepta familia Chifu. Ne-au condus prin oras, pana la locuinta lor.  Dupa ce ne-am tras sufletul si am servit ceva mancare, ne-am pus din nou la drum, de data asta, impreuna cu familia Chifu. Eu in masina lor iar fiica mea Raluca,impreuna cu Costi, am pornit pe drumul spre Ciudanovita. Am strabatut Campia de Vest, are porneste de la noi din Bihor si pana departe, spre sud, inspre Moravita. In apropiere de Oravita incep dealuri foarte asemanatoare cu cele de la Oradea. De la Oravita incet-incet am ajuns sa urcam dealuri, paduri pana am ajuns in munti, la Ciudanovita. Drumul a fost foarte bun, betonat . Neli mi-a spus ca acolo incepe Ciudanovita unde incepe drumul pavat cu piatra cubica, drum facut inca de pe vremea rusilor, la inceputul exploatarii minereului de uraniu.

       Primul obiectiv intalnit a fost gara, din care a ramas doar o tablita si un refugiu pentru statie de autobus. Au urmat o serie de locuri, care in prezent nu mai exista. Primele blocuri care mai stau in picioare,blocuri ce au fost locuite in trecut de specialistii si ofiterii rusi, sunt locuite in prezent de cateva familii. Am trecut sa vedem scoala la care am invatat in clasele I-IV. In trecut, scoala mi se parea atat de mare, iar acum....Cladirea arata foarte bine intretinuta, deoarece in ea functioneaza ceva institutie.

 Ne-am continuat drumul. Am vazut fostul club,sau camin cultural, unde se organizau spectacole, filme.

 Si aceasta cladire inca mai sta in picioare, deoarece intr-un colt al ei se afla Primaria si Politia. Magazinul Universal , o cladire cu etaj, a ramas  ruina, la fel ca si cladirea spitalului.

Am vazut cladirea in care functiona pe vremuri, magazin alimentar si brutarie. Imi aduc si acum aminte geamul la care se vindea painea pe cartele. Am vazut noua cladire a scolii, cladire frumoasa cu etaj si care inca mai  are elevi, dar foarte putini.

Pe Valea Lupului, unde candva era plin de baraci si locuite de tineri muncitori, era acum napadita de vegetatie si nici urma de vreo cladire. Au urmat pe partea dreapta, blocuri, care au fost construite inca de la inceputul santierului. Blocurile costruite din caramda, cu doua etaje, aveau putine apartamente locuite. Intre bloc si sosea, locatarii si-au amenajat mici gradinite cu flori. Peste drum, inspre paraul Jitin, au rasarit o multime de colibe, ingradite, unde oamenii isi cresc animale si pasari. In sfarsit, am ajuns in dreptul blocului A, unde am locuit in urma cu 50 de ani. Mi-am adus aminte, parca mai ieri era, cand priveam cerul de la geamul care dadea spre sosea.

 Am mers in curtea blocului. Am vazut treptele  ce duceau in scara blocului, roase de vreme. Tot acolo, inspre munte, erau niste trepte ce duceau la magaziile de lemne (si acelea roase), magaziile disparute, vegetatie a ocupat intregul spatiu, pana la zid. Am strabatut curtea blocului, pana la celalalt capat

. Dintr-un apartament  venea un miros placut de tocanita, semn ca totusi locuia cineva acolo. In curte se jucau cativa copii, care vazandu-ne, ne priveau curiosi. Drumul care ducea candva spre Garliste, acum era acoperit de vegetatie. Pe acel drum mergeam cu parintii si, in zilele senine, se putea vedea Dunarea.
        Peste  drum, dincolo de paraul Jitin, era odata un cartier de baraci, primele locuinte din Santier, acum nu se mai vedea nimic, totul era napadit de vegetatie. Pe la ferestrele blocurilor am zarit mai multi locatari curiosi sa ne vada. Pe unii doar i-am salutat, cu altii am vorbit. Au fost curiosi sa stie daca si cand am locuit acolo.
        Incarcati de emotiile revederii acelor locuri si totodata dezamagiti de ceea ce a mai ramas din universul copilariei noastre, am luat la pas, in sens invers, drumul pavat cu granit. Cuvintele nu mai aveau loc. Intre noi s-a instalat o tacere apasatoare. Incercam sa gasim o explicatie unei intrebari, fara un raspuns clar, si anume: din ce traiesc acei oameni, in mijlocul muntilor, departe de lume, fara servicii, fara bani, fara dispensar, fara posta, fara multe. Poate se gandeste cineva si la ei si la acei copii care s-au nascut acolo (fara a avea vreo vina), dar care sunt condamnati inca de pe acum.